http://www.220.ro/familie/50-De-Oameni-O-Singura-Intrebare/Wtecwj2Kt6/

Clipul asta m-a facut sa ma gandesc…la ce regrete avem..care ar fi indreptatite si care nu, si mi-am dat seama ca daca ar fi sa regret ceva, as regreta  orele irosite cu oamenii care nu-ti ofera nimic si nu merita sa le oferi ceva, momentele in care m-am indoit de mine insami sau nu mi-am acordat suficient timp, zilele in care m-am grabit prin viata fara sa stau o clipa sa ma gandesc ca ziua aceea nu e o alta zi trasa la indigo cu celelalte ce au fost, sau vor veni, e o zi unica, irepetabila, ce nu se va intoarce niciodata, as regreta momentele in care nu am avut suficienta incredere in parerile mele si nu mi le-am sustinut vehement, sau pur si simplu nu m-am deranjat sa-mi sustin punctul de vedere, pentru ca mi s-a parut situatia nesemnificativa, regret zilele in care nu am gasit suficienta energie sa fac ceva frumos  pentru mine sau pentru cineva apropiat.

Ceea ce NU voi regreta niciodata sunt deciziile pe care le-am luat si mi le-am asumat si sustinut cu convingere, alegerile pe care le-am facut si in care am crezut, chiar daca poate unele s-au dovedit a fi gresite, momentele de nebunie in care am reusit sa fac ceva iesit din comun, ce m-a scos din monotonie, zilele in care am fost fericita, clipele in care m-am simtit extraordinar, oamenii pe care i-am cunoscut pana acum si pe care o sa-i cunosc de acum incolo, oamenii pe care am evitat sa-i cunosc mai bine, pentru ca am considerat ca ma vor face sa regert orele irosite, zilele de melancolie, momentele de singuratate in care am fost doar eu cu mine, momentele de egoism, momentele de altruism……….. lista ar putea continua si in fiecare zi ar trebui sa o completez.

Voi ce regretati?

In dupa-amiezile mohorate si plictisite, cand faceam slalom printre monicile si irineii de la tv, am dat peste o dezbatere ce..surpriza: nu viza nici un divort, nici o pupaza si nici macar un partaj mic. Asa ca am decis sa-i acord mai mult de 30 de secunde.

Acuma sa va dezvalui si subiectu: Victor Socaciu(poate il mai tineti minte, poate nu, poate ati auzit de el poate nu, cantautor la origini,  a renuntat la aceasta meserie onorabila si a ales alta mai putin…onorabila..a intrat in politica) a venit el cu initiativa parlamentara ca toate filmele difuzate la televizor sa fie dublate in limba romana. Idee foarte nasoala, daca e sa-mi dau si eu cu parerea, dar nu parerea mea ar fi cea graitoare, ci aceea ca majoritatea populatiei este impotriva acestei initiative.

Motivatia dansului ar fi aceea ca trebuie sa ne salvam scumpa noastra limba romana de agresiunea celorlalte limbi, care chipurile patrund miseleste in mintile romanilor prin filme. Motivatia este hilara. Ceea ce este si mai hilar este faptul ca domnul Victor Socaciu se cam contrazice singur, pe de-o parte sustine sus si tare dublarea filmelor in limba romana, pe de-alta parte nu este de acord ca si cantecele sa fie traduse, spunand ca muzica este limbaj universal, pai si cinematografia nu este??? Argumentatia pe care a incercat-o in mai multe randuri este cat se poate de subiectiva, avand in vedere ca vorbim de suprematia unei arte asupra celorlalte.

Bun…cam asta era dezbaterea…Victor Socaciu impotriva tuturor,-asa mai aude lumea si de dansul, ca doar e an electoral si oamenii trebuie sa-si aminteasca cine mai candideaza pentru parlament. Sigur are si cativa sustinatori in randul celor care citesc pe litere si se plang ca nu pot citi pana la capat subtitrarea si sa si urmareasca filmul in acelasi timp, dar pe acestia cu siguranta n-o sa-i ajute nici dublarea pentru ca se vor plange ca sunt cuvintele prea grele si pana isi dau ei seama care e faza..tot prea tarziu va fi. Pai oricum categoriei acesteia de oameni nu le trebuie filme dublate, le trebuie cursuri de limba romana, pentru ca ironia face ca exact aceasta categorie care ar fi de acord cu asa-zisa lege, exact astia lezeaza si distrug limba noastra romana.

Ca sa nu mai zic ca in toate tarile in care filmele sunt dublate, oamenii nu stiu aproape nici o limba straina, lucru deloc laudabil, avand in vedere ca distantele devin tot mai scurte astazi si ca mereu esti pus in situatia de a interactiona cu oameni care vorbesc diferite limbi. Pai daca am fi atat de ingusti la minte incat sa respingem orice limba straina, am ajunge ca in turnu babel, fiecare vorbeste pe limba lui si nimeni nu intelege. Traim in secolul comunicarii si trebuie sa invatam ca a vorbi cu cineva intr-o alta limba decat limba ta materna nu aduce nici un prejudiciu acesteia din urma.

Si acum ca sa vorbesc din ceea ce am observat eu, de cand desenele animate de pe diferite posturi sunt dublate: copii nu mai stiu limba engleza si au dificultati foarte mari in a o invata, iar felul in care sunt dublate aceste desene animate este mai mult decat nepotrivit varstei telespectatorilor, este evident ca dublajele sunt facute neprofesionist, sincer n-as vrea ca si filmele sa fie dublate in acelasi mod derizoriu.

Nu stiu cum sunt altii dar mie imi place sa aud actorii vorbind in limba lor, indiferent care este aceasta: engleza, germana, chineza, etc.

Am fost cam lenesa in ultima vreme… Mai un pic si se facea luna de cand nu am mai publicat nimic, dar am o scuza, a fost Pastele si nu, n-o sa zic ca am fost ocupata cu pregatiri, doar am hoinarit mult. De aia nu am avut timp sa mai scriu aici pe blog si l-am neglijat intr-un asemenea hal. Acum revin cu un post foto, pentru ca din toate plimbarile au rezultat si ceva poze faine, zic eu

Asa cum am comentat si pe blogul lui adizzy, uneori cand stau si privesc putin in jurul meu si vad ce inseamna mediul profesional al Relatiilor Publice si mai ales realizez ca toate imaginile  pe care mi le-am proiectat asupra acestei lumi au fost doar imagini, ma cuprinde dorul de duca.

De ce? ar intreba unii..Pai, pentru ca vreau sa-mi fac meseria pe care am invatat-o in facultate, pentru ca vreau un mediu de lucru civilizat in care sa fii respectat pentru ceea ce faci, pentru ca vreau sa scap de privirea tampa pe care mi-o adreseaza multi cand le spun ca am termint Comunicare si Relatii Publice, pentru ca m-am saturat de posturile de secretara (Patronilor, manageri sau cum va place sa va spuneti, pentru un post de secretara e suficient liceul si eventual o post-liceala, asa ca nu mai puneti voi criterii de studii superioare), pentru ca m-am saturat sa fac tot felul de job-uri care de fapt nu-mi adauga nimic la cariera pe care mi-o doresc, pentru ca m-am saturat de PR (adica Pile si Relatii), pentru ca m-am saturat sa ma duc la interviuri si sa stiu ca sunt persoana potrivita pentru acel job, dar sa nu pot sa scap de gandul ca poate exista vreun candidat sau vreo candidata care are vreo cunostiinta, vreo pila ceva, si in fata careia nu are nici o sansa nici macar un doctorand, pentru ca vreau mai mult decat un loc  de munca care sa-mi asigure un salariu si nimic mai mult.

Lista ar putea continua, dar ma opresc aici..cel putin ma simt mai bine dupa ce am scris postul asta..Da’ pe voi cam  ce va face sa va doriti sa va luati zborul?

Cautam trailerul filmului “No strings attached” si asa am descoperit un film ceva mai vechi, din 2009, “The Ugly Truth”. Am vazut traileru si mi s-a parut o comedie interesanta, legata exact de lucrurile oarecum tabu pe care barbatii si femeile nu si le impartasesc si prefera ca fiecare sa presupuna ce ii place celuilalt si sa citeasca tot felul de carti gen “Cum sa…” . Mesajul initial al filmului e ca barbatii sunt niste fiinte simple, vizuale, previzibile, usor de cucerit, iar femeile sunt obsedate de control, de perfectiune si exagereaza.

Spun mesajul initial, pentru ca cei doi protgonisti Abby(Katherine Heigl) si Mike(Gerard Butler) se urasc initial, apoi devin prieteni, Mike incearca sa o invete pe Abby cum sa fie femeia perfecta pentru barbatul simplu si previzibil la care visa ea, dar spre sfarsit ajung din pacate sa se indragosteasca cei doi, ceea ce mie personal mi se pare un esec..pentru acest film, cred ca era mai interesant daca pastrau doar prietenia, camaraderia dintre cei doi.  Sigur oamenii vor happy end-uri eu…nu neparat…Uneori mai gust si un adevar gol, golut…fara indulciri…But….that’s just me! Urmariti filmul, e dragut si bun pentru relaxare…

Tocmai am realizat ca oricat am inainta in varsta, oricat de ocupati am fi, oricate probleme am avea niciodata nu uitam sa ne jucam.
Chiar daca am o perioada foarte ocupata, eu cel putin, reusesc mereu sa gasesc putin timp sa ma joc ceva, de la jocurile online, cele de pe facebook, sau mai stiu eu ce mai descopar pe www, jocuri de strategie, orice…numai sa ma joc. Recunosc ca Age of Empires e unu din jocurile mele preferate, si l-am si rejucat recent, for all times sake.
Si nu cred ca e neaparat un lucru rau, adica faptul ca ma mai si joc nu inseamna ca nu imi duc indatoririle sau task-urile pe care le am la bun sfarsit.
Jocurile, de orice fel ar fi ele ne solicita acea parte creativaa creierului, ne stimuleaza sa creem scenarii neverosimile, sa ne imaginam tot felul de lucruri, ne stimuleaza partea acea pe care unii ar numi-o copilaroasa, doar pentru ca e mai libera si mai greu de supus normelor sociale. Nu rectioneaza la presiunile cotidene si nu vrea sa auda de termene limita.Singura preocupare e sa se joace, sa exploreze posibilitati virtuale, sa puna la cale strategii de joc.
Asa cum spune si Arghezi, omul este si va ramane mereu o fiinta ludica, preocupata de joc, iar majoritatea lucrurilor care ne folosesc cu adevarat in viata si pe care le si tinem minte au fost invatate in copilarie tot prin joc.
Adica toate jocurile alea “de-a mama si de-a tata”, “de-a bucataria”, “de-a v-ati-ascunselea”, nu fac altceva decat sa ne pregateasca pentru realitatile din viata cotidiana de adult.
Apare binenteles si un paradox, pentru ca atunci cand suntem adulti incercam sa evadam din realitatea cotidiana, pe care am jucat-o copii fiind, in copilarie, asa incepem sa ne jucam jocuri cat mai copilaroase, care ne ajuta sa nu ne pierdem niciodata copilul din noi, cum zicea si OCS “copilul din tine stie ce-i bine”.
Asa ca, atunci cand simtiti un impuls sa lasati pentru moment totul la o parte si sa va jucati ceva, eu zic sa nu-l innabusiti ci sa-l ascultati, va vorbeste acea fiinta mica din interior, care inca stie sa se joace si sa se bucure. Am scris acest text pentru ca cei de la whitenight mi-au adus oarecum aminte de jocuri si mi-au dat o tema de gandire, si de ce nu e si concursul…
http://www.whitenight.ro/concurs/

La multi tuturora, chiar daca sunteti bunici, mame, fiice, iubite, amante..fara discriminare, LA MULTI ANI! Azi e ziua noastra si e frumoasa ca noi Si nu are voie sa ne supere nimic, nici macar inegalitatea intre sexe, dar astazi suntem mai egale ca ei. )
Si doar azi, nu ne pasa ca nu suntem platite egal cu ei si uneori neapreciate…Dar sa nu lasam amanuntele astea sa ne strice ziua, oricum suntem desupra meschinariilor astora, pentru ca suntem femei si stim sa tinem mereu capul sus, orice s-ar intampla.

Nu stiu daca ati avut vreodata impresia ca daca schimbati locul, orasul, tara vi se va schimba si norocul si ca locul in care traiti acum va impiedica sa realizati exact ce vreti. Eu am o asemenea impresie de ceva timp, nu stiu de ce, in definitiv nu sunt superstitioasa, dar cred ca m-am cam saturat de acelasi peisaj de microoras. Nu ma intelegeti gresit, Resita e un oras frumusel(s-ar putea si mai bine, normal), cand spun microoras ma refer la cei ce locuiesc in el, parca totul se face la scara micro, totul e cuminte, asezat, nimeni nu indrazneste sa depasesca contururile.

Poate m-o fi afectat si iarna mult prelungita, dar parca pe unde intorc capul toti oamenii ma dezamagesc, si nu cred ca am eu asteptari prea mari, dar profesional, am parte de dezamagiri aproape in fiecare zi. Unii oameni s-au integrat atat de bine in micropeisajul asta incat au devenit microprofesionisti. Si asta nu e un lucru bun, departe de a fi un compliment, e chiar mai rau decat sa fii un neprofesionist.

Nu stiu, daca se intampla asta si in alte orase ale patriei, la mine in oras se intampla, e ca o epidemie…nu mai gandesc nici macar mic, ei gandesc micro…

Vorbeam diverse cu un prieten si la un moment dat m-a intrebat “ce mi se pare mie interesant?” Si eu i-am raspuns fara sa stau prea mult pe ganduri  ca Interesant e ceea ce imi excita unul din cele 5 simturi si as adauga si pe al saselea (nu, nu e vorba de nimic paranormal) e vorba de minte, creierul nostru, cel responsabil cu inteligenta, cu sclipirea..cum vreti sa-i spuneti. Dar daca stau sa ma gandesc, foarte putine lucruri se mai inscriu in categoria interesante conform criteriilor mele… Sigur literatura, teatrul, toate artele vor fi mereu acolo in capul listei, dar ele sunt acolo de sute de ani…Ce altceva am mai putea cataloga drept interesant..sau poate criteriile mele sunt gresite…hm..nu stiu…

Stateam azi si asteptam sa-mi vina randul la un interviu pentru un job intr-o sucursala de banca, si cum am avut ceva de asteptat am avut timp sa ma gandesc la o gramada de lucruri, asa am ajuns la concluzia ca si timpul de asteptare la un interviu de angajare are un rol, pentru angajator, desigur.

Este timpul acela in care evident nu ai alta ocupatie si atunci incepi sa analizezi atmosfera de lucru, potentialii colegi…mai pe scurt incepi sa iti proiectezi o imagine asupra felului in care ar arata o zi de lucru pe acel post. Sigur, in functie de ce vezi poti sa incepi sa iti doresti sa fii angajat sau poti sa iti doresti tot mai putin sa fii cel ales.

In recrutare exista tot felul de strategii, unii recruteri sunt  de principiu ca cel mai bine este ca aspirantii la jobul respectiv sa nu se cunoasca intre ei si atunci sunt foarte rigurosi in programarea interviurilor si evita total timpul de asteptare. Sigur metoda asta consuma mult mai mult timp, pentru ca poti ajunge sa programezi interviurile pe parcursul mai multor zile.

Cea mai eficienta strategie pentru recruteri este aceea in care se stabileste o zi de interviuri in care sunt chemati toti candidatii selectati. Chiar daca la telefon ti se spune ca esti programat la o anumita ora, in situatia asta e practic imposibil sa se tina de program. Sigur ca daca nu ai rabdare sau esti presat de timp, esti liber sa pleci.

Uneori raman neplacut surprinsa ca in anumite companii destul de mari nu exista o politica si o strategie clara in ceea ce priveste procedura de recrutare, oamenii nu se gandesc la lucrurile astea si uneori nici nu exista un specialist in resurse umane care sa se ocupe de asemenea lucruri.

Poate si din cauza ca traim in Romania(da stiu, asta cu “traim in Romania” e deja cliseu, dar se potriveste din pacate) si in prezent inca, mai exista dubii cu privire la utilitatea unor departamente ca Resursele umane si PR-ul, foarte multi directori, manageri au impresia ca pot face aceste lucruri cu succes. Desi lucururile nu sunt chiar atat de simple precum par.  Sigur asta poate e o frustrare de-a mea de “specialist in Relatii Publice”, dar tind sa cred ca nu sunt chiar atat de subiectiva si ca  aceste departamente sunt foarte importante pentru o companie…